Dupa cum au comunicat si pe site-urile proprii, reprezentantii UCMR-ADA si CREDIDAM fac urmatoarele recomandari membrilor:

Ce trebuie urmarit in interesul autorului in contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor:

1. Sa nu cesionati exclusiv drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale. În cazul cesiunii exclusive, titularul drepturilor de autor nu mai poate utiliza el însuşi opera. CESIONAŢI NUMAI CU TITLU NEEXCLUSIV – caz în care puteţi cesiona aceleaşi drepturi şi altor terti.
2. Sa nu cesionati toate drepturile patrimoniale de autor mai sus mentionate, prevazute de art. 13 din Legea 8/1996.
3. Sa nu cesionati integral (100%) cota dumneavoastra de drepturi patrimoniale de autor dintr-o opera muzicala.
4. Sa nu cesionati pe durata indelungata drepturile patrimoniale de autor de opera muzicale, respectiv, pe perioada de protectie legala (70 de ani dupa moartea autorului).
5. Cesiunea trebuie sa prevada teritoriul in care isi produce efectele. In situatia in care un editor nu promoveaza autorul in strainatate, cesiune se poate intinde doar pentru teritoriul Romaniei.
6. Preţul cesiunii trebuie să reflecte valoarea operei muzicale cesionate. Remuneraţiile pot fi în sumă fixă sau procentuală negociata de parti. Negocierea sumei trebuie sa fie efectiva si sa duca la un cuantum al remuneratiei cat mai atractiv si multumitor pentru autor, avand in vedere durata cesiunii.
7. Cesiunea trebuie sa prevada obiective de atins privind promovarea operei muzicale (ex. pe posturi de Radio si TV), teritorii de promovare, termene de realizare a obiectivelor propuse.

CONDUCEREA UCMR-ADA

Scurta completare din partea CREDIDAM:

Membrii CREDIDAM au fost consiliati si sfatuiti ca in orice contract sa insereze urmatoarea fraza.

Artistul cesioneaza …………. ”cu exceptia drepturilor gestionate de CREDIDAM”. In felul acesta, drepturile pe care doresc sa le gestioneze CREDIDAM nu sunt afectate.

Liliana Savu, Avocat CREDIDAM

Chiar si cu aceste recomandari avute in vedere, e bine sa nu uitati de capcanele expuse in articolul anterior: Contractele de Cesiune – Intrebari, Raspunsuri, Capcane (partea I)

19.04.2016

Razvan Ailenei

Presedintele Asociatiei MUZE – Asociatia pentru Teatru, Film, Muzica si Dans

Similar Posts